CLONA

Capitolul 1

24 iunie 2340

În Hiperpolis lucrurile erau altfel - clădirile, străzile, oamenii. Până și aerul părea mai greu. Lumina solară puternică, reflectată de panourile de cristal de pe pereţii exteriori ai clădirilor se împrăștia în jur, dând un aer nenatural, insuportabil orașului. Aeromobilele, care zburau la douăzeci sau treizeci de metri deasupra pământului făceau și ele un zgomot puternic, din cauza traficului. Mulţi șoferi întârziau la muncă și după ce claxonau, dându-le de înțeles celorlaţi că sunt în stare să se lupte și cu un tigru pentru ca să ajungă mai repede, își înjurau furioși robo-secretara, care a făcut un scurtcircuit și a întârziat să-i trezească. Jos, pe stradă, pietonii se grăbeau și ei, îmbulzindu-se. Până și cei care au ieșit să-și plimbe robo-câinele, vroiau să ajungă mai repede acasă. Însă aceasta nu avea să dureze prea mult. De fapt, majoritatea își petreceau cea mai mare parte a zilei acasă sau la birou. Doar dimineaţa străzile erau atît de aglomerate. Nu era atât de cald. Termometrele abia atingeau cincizeci de grade (chiar dacă scăpaseră de problema încălzirii globale acum 115 ani, nu s-au putut întoarce la temperaturile de odinioară. Abia de reușiseră să salveze polii, care erau încă sub protecţie. Speciile rare de animale nu au fost așa norocoase. Multe au dispărut, iar cele care au rămas, au fost luate și ele sub protecţia statului). Nimeni nu schiţa nici un zâmbet. De aceea era curios să vezi două fete alergând fericite prin mulțime.

-Aika, rămâi în urmă!

-S-o crezi tu! Doar știi că sunt mai rapidă decât tine!

Aless fugea râzând și sărind bucuroasă, iar lumea o privea ca pe o nebună.

-Haide! o îndemna pe cea de-a doua, care fu încetinită de un grup de aerociclete.

-Ai grijă pe unde mergi! Alergi ca o nebună prin oraș!

Aless îi strigă din urmă:

-Și bunică-mea ar fi mai sprintenă ca tine pe chestia aia! Haide, Aika! Mai avem puțin!

Ajunseră în sfârșit în centrul orașului. "Globul de cristal", cel mai mare edificiu din întregul Hiperpolis se înălţa maiestuos în faţa lor. Aless îl privea impresionată, în timp ce Aikarine își trăgea sufletul.

-Doamne, ce mare e! Nu mă mir de ce Lila a spus că e cel mai frumos loc din Hiperpolis! Oare câte etaje are?

-Pentru asta am alergat atât? Ţi-am zis să plecăm mai întâi la hotel!

-Doar n-o să ne petrecem toată vacanţa într-o cameră de hotel! Am venit aici să văd orașul, iar dacă mama nu va auzi o descriere detaliată despre fiecare stradă din Hiperpolis nu-mi va mai permite să ies nici măcar la un suc. Deci taci și urmează-mă!

- Ce ai de gând să faci, nu vezi că Globul e închis pentru vizitatori?

-Ah, cum de observi tu tot?

-Eu nu alerg ca nebuna prin tot orașul, trăgându-mi şi prietena după mine doar pentru a vedea o clădire. Norocul tău e că mai există cineva care are spirit de observaţie.

-Ai dreptate, ce m-aș fi făcut fără tine? Probabil trăgem de ușă și observam că este încuiată.

Aikarine zâmbi sarcastic.

-Mai degrabă intrai acolo și te certa vreun angajat! Dar nu mai contează. Ce facem acum?

-Mergem pe malul lacului, normal. Știai că sunt expuse submarine de prin 2080?

-Da' tu știai că sunt pe aici restaurante cu mâncare contemporană, foarte bună, printre altele. Deci de ce să nu ne oprim măcar pentru un suc?

-Mâncăm la hotel. Acum oricum nu mi-e foame .

-Mie îmi e! Ce te face să crezi că vreau să văd rablele alea?

-Nu sunt rable! Sunt autentice! Aless era pasionată de istorie. Avea zeci de cărţi despre Cele Două Războaie Mondiale și despre Marile Descoperiri. Nu înceta să vorbească despre Statele Unite, ce au fost cândva în locul acestui oraș enorm și despre cum înainte lumea era împărţită în ţări diferite, cu popoare diferite, ceea ce îi împiedica pe oameni să trăiască în armonie. Văzuse până atunci două avioane, unul fiind vechi din timpul Celui De-al Doilea Război Mondial, un tren japonez, care fusese unul din cele mai rapide modele prin secolul XX, însă care nu o impresionase prea mult, deoarece nu era expusă și calea ferată. Însă acum avea o ocazie rară. Patruzeci de submarine expuse doar pentru câteva zile, cu intrare liberă. De ce să se ia după capriciile Aikarinei?

Când ajunseră pe malul lacului Aless înnebuni văzînd expoziţia. Cum văzuse tot ce o interesa, ba chiar și mai mult decât trebuia, Aika decise să facă o plimbare pe malul lacului. Ce diferit era totul! Dintr-o dată i se făcu dor de orășelul ei, ceea ce era ciudat, deoarece se afla de doar câteva ore in Hiperpolis. Cu toate că ar fi trebuit să fie în al nouălea cer de fericire, aflându-se în "Capitala Lumii", deși noţiunea de capitală era doar un termen al istoriei ( fiind cel mai mare oraș, lumea îi mai spunea și așa), ea se sufoca, simţindu-se ca într-un incubator. Deodată simţi cum îi alunecă inelul de pe deget. Vru să se aplece, pentru a-l căuta, dar văzu pe cineva în faţa ei. Era un bărbat de patruzeci de ani, înalt şi slab. Avea nasul drept, buze subţiri şi ochi albaştri, iar părul negru îi atingea umerii. Ciudat era faptul că era îmbrăcat tot în alb. Îi întinse Aikarinei inelul şi o întrebă:

-Asta căutai?

-Da! Oh, mulţumesc mult! Ştiţi, e foarte important pentru mine!

-Ştiu asta. Bărbatul o privi câteva secunde, de parcă ar fi văzut prin ea, apoi se întoarse şi plecă. Aless tocmai venea, nemaipomenit de fericită.

-Doamne, de-ai şti ce super e! Cine e tipul cu care ai vorbit?

-Nu ştiu, dar părea foarte ciudat...

După ce mai bântuiră străzile Hiperpolisului, luară un taxi terestru, care le duse la hotelul Megahall. Hotelul nu era departe de cetrul oraşului, aşa că ajunseră în doar 3 minute. Bagajele le aşteptau demult sus, iar camera fusesese pregătită de dimineaţă.

-Aless, deci urcăm sau nu? Dar, ce ai?

-Nu mă vei crede, dar e aici.

-Cine e aici?

În acel moment cineva se apropie de ele, iar fetele se ridicară mirate.

-Tu?!